Ştiaţi acest lucru despre Belgia?

blogger, blogging, travel

 

  1. Belgia este o ţară în Europa de Vest şi unul din membrii fondatori ai Uniunii Europene, găzduind majoritatea instituţiilor acesteia precum şi alte instituţii internaţionale importante, inclusiv sediul NATO.
  2. Belgia este renumită pentru produsele sale din ciocolată apreciate peste tot în lume. Nu mai puţin faimoase sunt cele peste 1000 de mărci de bere produse în Belgia.
  3. Belgia este o monarhie constituţională şi populară şi o democraţie parlamentară. Parlamentul federal bicameral este format din Senat şi Camera Reprezentanţilor. Regele, Filip al Belgiei, este şeful statului.
  4. Numele ‘Belgia’ este derivat din numele provinciei romane Gallia Belgica, situată în extremitatea nordică a Galiei, locuită inițial de către belgi, un amestec de popoare celtice și germanice.
  5. Belgia este situată pe frontiera ce divide Europa germanică de Europa latină iar cele două mari regiuni ale țării marchează acest lucru. Regiunea de limbă neerlandeză Flandra, situată în jumătatea de nord a țării, are 58% din populație iar regiunea de limbă franceză Valonia, situată în jumătatea de sud, are 32% din populație.
  6. Regiunea Capitalei Bruxelles, oficial bilingvă, este o enclavă majoritar francofonă situată în Regiunea Flamandă, dar în apropiere de frontiera cu regiunea valonă și are 10% din populație.
  7. Primul zgârie-nori din Europa a fost construit în Belgia – cunoscut sub numele de Torengebouw, a fost construi în 1928 la Anvers. Este și astăzi cea mai înaltă clădire din Anvers, măsurând 96m (26 etaje). Astăzi este cunoscut sub numele de Boerentoren sau KBC Tower și a fost fost cea mai înaltă clădire de pe continent până în 1940, când Terazza Martini Tower a fost inaugurat în Genova, Italia.
  8. Autostrăzile din Belgia pot fi văzute de pe Lună – 100% din rețeaua de autostrăzi a Belgiei este iluminată pe timp de noapte. Belgia este deasemenea printre primele 10 țări din lume pentru cea mai mare densitate de drumuri și cale ferată. TomTom pune Bruxelles-ul pe locul al șaptelea ca cel mai congestionat oraș din Europa.
  9. Belgia este producătoare de ciocolată de aproape 400 de ani – prima dovadă a producției de ciocolată din Belgia datează din 1635. Astăzi Belgia produce peste 173.000 de tone de ciocolată pe an, și are aproximativ 2.000 de magazine de ciocolată.
  10. Cuvântul „spa“ vine de la orașul din Belgia cu același nume – „La Redoute“ a fost prima stațiune modernă de sănătate și cazinou din Europa, deschis în Spa în secolul al 18-lea, cu toate că izvoarele din Spa erau celebre pentru proprietățile sale terapeutice și curative încă din epoca romană.
  11. În Belgia se organizează cel mai mare festival de muzică electronică – Tomorrowland.
  12. Belgia deţine recordul mondial pentru cele mai multe castele pe metru pătrat. Printre cele mai cunoscute castele din Belgia se numără Château de Bouillon, Castelul Gaasbeek, Château de Modave, Alden Biesen şi Castelul Arenberg.

10421546_950202741686364_1971411364653893485_n

De ce să alegi stilul acesta de viaţă?

blogger, blogging, travel

Te-ai gândit vreodată, să faci ceea ce îţi place? Să visezi şi să speri, că într-o zi o să ajungi să-ţi îndeplineşti unele visuri? De ce trebuie să ne uităm în ,,curtea” celuilalt? Tu ce stil de viaţă ai? Eu pot să-ţi spun despre mine, că sunt LIBER, şi trăiesc într-o libertate a mea, care mă face să visez. Iar dacă visezi şi vrei să ajungi unde vrei tu, sau să faci ce vrei tu, eu îţi garantez că poţi. Dacă crezi în tine şi dacă lucrezi pentru a face ceea ce îţi place, este doar un pas spre LIBERTATE SUFLETEASCĂ!

20170604_202606.jpg

Problemele cotidiene, poate viaţa de familie mai complicată, sau job-ul stresant, te face să uiţi care este drumul tău în viaţă! Viaţa este scurtă şi dacă nu realizezi cât este de important, să faci ceea ce îţi place, o să regreţi mai târziu. Ştiu intervin probleme, lipsa banilor şi iarăşi probleme. Dar te-ai gândit vreodată să-ţi schimbi stilul de viaţă şi să lucrezi puţin şi la mentalitate. De ce spun eu şi ceilalţi călători, că acest stil de viaţă îţi deschid noi orizonturi? Sunt sigur că ai mai auzit asta şi că ai mai citit.

IMG_20170509_075913_343

Trăim într-o societate cu multe probleme, în care oamenii uită de ei şi de semenii lor. În ziua de astăzi mulţi doar ”există” şi doar atâta. În rest nimic notabil. Poate se întâmplă acest lucru din necunoaştere, sau poate nu te-ai gândit la asta. Mulţi încă nu au gustat din ”fructul” adevărat al acestui stil de viaţă. Mulţi deja au gustat şi este foarte uşor să fiu înţeles de ei. În ziua de astăzi, invidia se manifestă sub diferite forme, gelozia la fel. Mulţi se uită la tine, în loc să facă şi ei ceva. Orice succes este minimalizat, sub cele două forme ce le-am menţionat mai sus. În ziua de astăzi problema ficăruia este cea mai importantă şi poate mulţi dintre noi uităm să mai ”privim” în jurul nostru şi să apreciem şi să învăţăm, de la cei care au un stil de viaţă diferit. Un stil de viaţă liber în care sentimentele se eliberează, prin poveşti şi experiențe inedite.

IMG_0478

De ce nu faci ca viaţa ta să fie notabilă, să fie extraordinară, să investeşti în amintiri? Este greu, dar nu este imposibil să-i faci şi pe ceilalţi să înţeleagă cu adevărat acest lucru. Sau măcar, să se gândească la asta. Toţi ştim că trece timpul repede şi o să vină ziua când o să conştientizăm cu adevărat, că a trecut timpul şi nu am făcut nimic notabil cu viaţa noastră. Aici mă refer stric la acest stil de viaţă. Sper să nu fie prea târziu, că ”am uitat” să înţelegem şi să simţim cum e să trăieşti cu adevărat. Am experimentat multe, dar ce mi-a oferit călătoriile, nu mi-a oferit nimic. Este un articol important, pentru cei care sunt în cumpănă şi nu găsesc ceva în viaţă, ca să-i motiveze, să-şi facă viaţa extraordinară, să conteze.

Nu te uită în juru tău, cei care nu îţi sunt prieteni adevăraţi, încercă tot timpul să-ți minimalizeze realizările tale. Iar dacă faci această schimbare, o să conteze pentru tine, pentru sufetul tău, pentru experienţa ta sufletească, pe care o dobândești, cu fiecare kilometru care îl faci. Pui câte o amintire în ”cutia ta sufletească”. Te face un om diferit, plin de poveşti adevărate, interesante şi pline de emoţii. Fă o schimbare în viaţa ta, nu este greu, contează să vrei şi atunci o să realizezi cu adevărat cât de bine te simţi să faci ASTA. Şi o să faci cu viaţa TA. Şi încearcă să ai în jurul tău oameni care te înţeleg şi sunt ca tine, oameni care nu au cea mai mare ”calitate” gelozia şi invidia, ci oameni care te iubesc cu adevărat şi care te apreciază la valoare ta adevărată, cu bune cu rele.

13900121_1251073658265936_8154730934270568415_nDin experienţa mea, spun că am avut ocazia să-mi mărturisească cineva, că acum înţelege ce înseamnă a călătorii, l-am făcut să înţeleagă şi să îl copleşesc cu poveşti sufleteşti. Sau ca cineva să-şi dorească să meargă în locuri ,,ca în poveştile tale” şi atunci să-ţi dai seama că se poate, să motivezi oamenii să facă ceea ce faci tu. În viaţă nu totul se rezumă la bani, tu trebuie doar să investeşti în amintiri (se poate și cu mai puţini bani). Acestea rămân pe tot restul vieţii tale.

cropped-wp-image-331209491jpg.jpgViaţa ta contează cel mai mult, poţi să faci o schimbare în privinţa aceasta, o să te simţi altcumva, iar cei care călătoresc mult, ştiu şi înţeleg acest sentiment important. Tu eşti cel mai importat, viaţa ta poate să fie extraordinară! Când o să te uiţi înapoi, o să te întrebi, dacă viaţă ta contează, sau dacă a contat până acum. Nu o să ai nici un regret, ai încredere în tine!

 

CE ORAȘ AI ALEGE ȘI CE PREŢURI GĂSEȘTI ACOLO?

blogger, traveler, Traveling

Zürich este capitala cantonului Zürich, cel mai mare oraş şi inima comercială şi financiară a Elveţiei. Oraşul Vechi se întinde pe ambele maluri ale răului Limmat, care curge într-un lac. Este un oraş foarte frumos, cosmopolit, dar şi foarte scump. Este în topul celor mai scump oraş din lume( locul 2) şi îţi trebuie în medie pentru o familie (3 persoane) cam 3400 de euro să duci o viaţă ”decentă”. Salariul mediu în Elveţia este de 5400 de euro. Bilete de autobuz, metrou, taxi în Elveţia în medie este 7 ori mai mare decât prețul mediu în România. Preţul pentru o singură călătorie variază între 2.6- 4.3 franci. Îţi poţi lua un card ZurichCARD, valabil între 24 şi 72 de ore, iar preţurile sunt între 16- 24- 48 de franci. Cu el poţi avea parte de transport pentru toate mijloacele de transport, plus reducere pentru mai multe obiective. Dacă eşti fumător şi s-au terminat ţigările în acest oraş şi vrei să-ţi cumperi un pachet de ţigări, preţul este de 8 euro. Dacă vrei să mănânci un sandwich mic şi o bere la 0.33 litri, trebuie să ai pregătiţi 28-30 de franci. Iar dacă vrei să bei doar o bere importată (0.5 litri), trebuie să plăteşti 5-7 euro şi dacă vrei doar cola te costă 3.50-4.00 euro. Apa este mai ieftină, doar 2 euro. O camera (economy /o noapte) cu pat dublu ( 2 persoane) la un hotel de 3* în Centru Vechi costă 227 de euro (Booking.com) în luna septembrie de exemplu. Dar ce mi se pare interesant este că, după numai 21 ore de muncă, un locuitor din Zürich îşi poate cumpăra un iPhone 6.

IMG_20170222_115235_356.jpg

Berna este capitala Elveţiei şi totodată capitala cantonului Berna. Oraşul Berna se află la o altitudine de 542m, în câmpia Elveţiei, câmpia fiind situată aproximativ în centrul ţării. Peisajul din împrejurimi a fost format de gheţari în timpul ultimei glaciaţii. Este un oraş verde, civilizat; o capitală perfectă. Berna are multe muzee, împărţite în tot oraşul. În centrul oraşului, pe strada Hodlerstrasse, se găseşte din 1879 cel mai vechi muzeu din Elveţia, Muzeul de Artă din Berna. Dacă vrei să ajungi în capitala Elveţiei cu maşina, vigneta te costă 40 de franci, este valabilă 14 luni(de pe 1 decembrie până pe 31 ianuarie, anul următor), poate fi cumpărată chiar de la graniţa şi se lipeşte pe parbriz. Dacă maşină ta este pe motorină, te costă 1,3-1,5 Euro/litru. Maşina trebuie parcă şi te costă între 0,5 franci/ora până la 18 franci/zi dar găseşti şi locuri cu parcare gratuită. Iar ca să mănânci un hamburger la un street food trebuie să ai pregătiţi 21 de franci; primeşti şi cartofi pai. Dacă vrei să mănânci la restaurant ( 2 persoane) să ai mai mulţi bani la ţine, pentru că te costă cam 110-120 euro( depinde de restaurant). O camera twin standard (2 persoane o noapte ) în Centru Vechi te costă în luna septembrie la un hotel de 3* – 241 de euro (Booking.com). Hotel medie preţurile în Elveţia este 3 ori mai mare decât prețul mediu în România.

IMG_20170222_113811_838.jpg

La publicarea articolului (12.06.2017) cursul Euro și cursul Francului elvețian este :

-1 Euro- 4.5614 (EUR exprimat in RON)

-1 Franc elvețian- 4.2019 (CHF exprimat in RON)

Te-ai hotărât, ce oraș ai alege?! Te asigur, Elveția este o țară superbă!

IMG_20170405_103030_467

Claudiu Ovidiu Târnovean (copyright:Coco Traveling )
Submeniu Tasta +
Submenu Key +

Primele 6 luni de blogging!

blogger, blogging, travel

Astăzi am ajuns la prima mea jumătate de an de blogging! Scriu în primul rând, pentru cei care mi-au citit articolele-blogul, fără ei nu existam. Chiar vreau să le mulţumesc! Şi mai scriu să-mi aduc aminte, peste 1 an de exemplu, cum au fost primele mele 6 luni ca blogger. Am trecut de testul meu. Mi-am spus mie, să scriu 6 luni, să văd dacă îmi place şi dacă vreau să fac asta cu adevărat. Cu această ocazie mi-am schimbat numele în ”Coco Traveling”, este mult mai simplu şi mulţi îmi spun Coco Traveling. Am şi domeniu nou acum ‘‘www.cocotraveling.com” şi pagină nouă. Sper să-ţi placă!9e9e352434505d58d58bea08cda54ae1_400x400Ştiu, mai am multe de învaţat, este puţin încă! Dar au fost 6 luni foarte interesante în care am încercat să împărtăşesc cu toţi experiențele mele. Nu am crezut că poate să-mi placă aşa de mult, pentru că anul trecut am avut prima mea tentativă de a scrie un articol, dar parcă a lipsit ceva. Nu ştiu ce, dar a lipsit ceva în sufletul meu să fac asta. În timpul acesta am simţit şi am cules atâtea sentimente frumoase, de la cei care m-au apreciat şi au simţit pasiunea mea de a scrie, din suflet. Probabil nu am reuşit la fiecare articol, dar mă bucur că la unele am reuşit. Şi din critici fondate, am avut de învăţat; doar din cele contructive. Am avut şi şansa în aceste luni să scriu pentru un ziar, să apar la ştiri şi să fiu invitat şi într-o emisiune. Fără pasiunea mea şi fără să fac blogging, nu avem cum să ajung acolo. Poate cel frumos cadou care l-am primit, a fost de la cititorii mei. Nu de multe zile am avut primul meu articol cu peste 1300 de cititori.

blogger-logo

Chiar nu ştiu ce o să fie când împlinesc 1 an, nu m-am gândit, știu că am mult de muncă; dar primele luni au fost minunate. Cu bune, cu rele, cu bucurie, cu dezamăgiri, dar dacă eşti perseverent şi pui pasiune şi suflet, ai toate şansele să reuşeşti, să ajungi unde vrei, să-ţi îndeplineşti visul. Nu este nimic uşor în viaţa asta să obţii, dar cu muncă reuşeşti. Trebuie să crezi în tine şi să faci tot ceea ce îţi stă în putinţă, să încerci să faci asta. Am citit atâtea poveşti minunate pe alte bloguri şi am avut de învăţat foarte multe. Călătoriile chiar îţi oferă multe, îţi oferă posibiliate să împărtăşeşti cu ceilalţi sentimentele tale prin cuvinete şi blogul îţi oferă posibilitate, să te dezvolţi tu ca persoană. Am descoperit oameni minunaţi; pot să spun că mi-am făcut prieten noi, cu poveşti extraordinare. Oameni frumoşi cu suflet liber şi cu puterea de a se exprima şi a împărtășii cu toţi experienţele lor; oameni curajoşi!

travel-blog

Din pasiune pentru călătorii am făcut asta, prea mult iubesc acest stil de viaţă, prea mult îmi place să cunosc locuri noi, să explorez, să cunosc istoria lor, să cunosc oameni noi în viaţa mea. Călătorind descoperi lumea din interiorul tău, crede-mă . De la gânduri, emoţii, limite, temeri, amintiri din trecut şi prezent, sentimente, până la stări fizice – toate astea le descoperi călătorind.

 

 

Un peisaj selenar Etna, Sicilia!

calatorii, photography, travel

Am avut ocazia să vizitez acest vulcan de două ori până acum şi cu siguranţă m-aş mai duce. Am fost şi pe Etna Nord şi pe Etna Sud. În acest articol, o să povestesc doar despre Etna; acest vulcan activ al Italiei cu peisaj selenar. Situat pe insula Sicilia din Italia, în apropiere de oraşele Messina şi Catania, vulcanul Etna are înălţimea de 3340 m, fiind cel mai înalt şi cel mai activ vulcan din Europa. Numele vulcanului provine de la cuvântul grecesc „Aitne”, care înseamnă „a arde”. Având o activitate de peste 6000 de ani, este vulcanul activ cu cea mai lungă perioadă de activitate. Datorită erupțiilor regulate şi spectaculoase, deseori dramatice şi violente, vulcanul a fost un subiect de mare interes pentru mitologia clasică şi credinţele populare; s-a încercat explicarea comportamentului vulcanului prin religie, considerându-se că zeii uriaşi din legendele romane şi greceşti controlează vulcanul.

Vulcanul este alcătuit din 3 zone: prima, care este populată şi cultivată, şi care se află la altitudinea de 900 de metri. Pământul foarte fertil, format de lavă veche a atras fermierii. Aici se află cultivate legume, măslini, vii şi pomi fructiferi. Puterea acestui vulcan este remarcabilă. Etna aruncă în aer în fiecare zi aproximativ un milion de tone de vapori de apă şi peste 50.000 de tone de dioxid de carbon. Mai mult de 135 de erupţii au fost înregistrate de când scriitorii antici menţionau erupţia din anul 800 I. Cr. În anul 1169 D. Cr. 15.000 de oameni şi-au pierdut viaţă în oraşul Catania, care se află la baza vulcanului. În anul 1669 şi-au pierdut viaţă peste 20.000 de oameni. Tot acolo s-au format nişte plaje stâncoase foarte frumoase din magna vulcanului (recomand beach ”Africa” din Catania). Erupe în medie a treia luna trimestrial, fiind în această perioada a anului mai activ decât în restul timpului. În prezent, în arealul vulcanului Etna există circa 400 de cratere vechi care au erupt o singură dată şi cinci cratere active. Aria de acţiune distrugătoare a vulcanului se întinde pe suprafaţă de 1250 kmp. Dar dacă ajungi acolo peisajul selenar te face să ,,uiţi” că eşti pe un vulcan activ şi cu o forţă atât de impresionantă. În iunie 2013, acesta a fost adăugat pe lista siturilor patrimoniului mondial UNESCO.

După cum am spus, am fost şi pe Etna Nord şi atunci am stat în apropiere de Catania chiar la ”baza” vulcanului. Iar când am fost pe Etna Sud am stat în Falcone, o comună din Provincia Messina, cam la 83 de km de majeostosul vulcan. O să povestesc mai mult despre experienţa pe care am avut-o când am stat ” la baza vulcanului” aproape de Catania. Acel hotel în care am stat a fost superb, pentru că dimineaţa când mergeai pe terasă să bei cafeau vedeai cum fumegă Etna. Era atâta de frumos încât îţi doreai să se oprească timpul şi să stai acolo şi să ”devorezi” cu privirea aceea privelişte minunată. În total am stat cred că ore bune cu privirea ţintită asupra vulcanului şi nu mă ”săturăm” de atâta frumuseţe.

283635_423848887655088_1054367516_n

535738_423849150988395_696538093_n

Doar dimineaţa aveai această privelişte în care vedeai cum fumegă vulcanul. Se formă un nor ( vapori de apă ) deasupra craterului activ şi nu se mai vedea vârful în jur de ora 12:00 -13:00 de exemplu.

Într-una din zilele în care am stat acolo am mers să ”cucerim” vulcanul. Îmi aduc aminte perfect că m-am trezit foarte de dimineaţă, pentru că eram foarte nerăbdător să plecăm. Şi se face ora 10:00, ne-am urcat în maşină şi am pornit la drum. Poţi să mergi şi din Catania pentru că există un autobuz pe zi care pleacă dimineaţă la 8:15 din Catania şi la 16:30 revine de la Rifugio Sapienza. Călătoria durează 2 ore/sens, şi costă cca. 12 euro (dus-întors). Noi am mers cu maşina ”personală”.

IMG_0189.JPG

Şi am ajuns la Rifugiu Sapienza 1900 m altitudine, în zonă sunt diverse cratere de la erupțiile din 2001 . De acolo poți să-ţi cumperi suveniruri, poţi să mănânci etc. De aici există o telecabină (Funivia dell’Etna) care urcă până la 2500m, după care se poate urca cu autobuze 4×4 până la 2900m, la baza craterului Torre del Filosofo. Accesul la craterele de mai sus e interzis fără autorizație.

IMG_0192.JPG

Eram atâta de fericit că am ajuns acolo şi atunci am început să-mi dau seama ce peisaj selenar este. Am stat câteva ore bune în care m-am plimbat peste tot unde am putut. Parcarea costă 5 euro pentru o zi în zona refugiului. Aşa că primul lucru care l-am făcut am ”salutat” acest vulcan şi am mulţumit în mintea şi sufletul meu de acest peisaj superb.

IMG_0224.JPG
Silvestri superior (2000m)

IMG_0207

 Peisajul chiar te lasă fără cuvinte, crede-mă. Nu există traseu marcat pentru urcuşul pe jos, acesta fiind total descurajat. Se poate urcă în cca. 4 ore, traseul nu e lung, dar are 1000 m diferenţa de nivel în urcare. Dar nu zice nimeni că nu poţi să faci asta, nu este interzis. Eu am urcat cca. 300-400 m. pana la 2200-2300 de m.

IMG_0216

Aceste este drumul pentru autobuzul 4×4.

Telecabina costă 30 euro/persoană (dus-întors), autobuzul 4×4 încă 30 euro/persoană. La autobuz este inclus şi o persoană ghid. Recunosc am obosit un puţin cum tot m-am plimbat pe acolo, aşa că am mers să beau o bere şi o apă minerală. A fost cea mai bune bere băută la altitudinea de 1900 m. Nu am stat mai mult de 30 de min. şi am pornit din nou să explorez.

IMG_0274.JPG

IMG_0228.JPG

IMG_0269.JPG

Craterul Silvestri inferior (1900 m altitudine), fotografiat de pe craterul Silvestri superior (2000m)

Mi-a plăcut foarte, foarte mult pe Etna. Peisajul este parcă dintr-o altă lume  şi este interesant să vezi magna de la vulcan, sau să mai vezi câte un copac care a ”supravieţuit”.

DSC01475.JPG

A fost o experienţă inedită, interesantă şi chiar ”selenară”, datorită peisajelor. Legendele spun că în mitologia greacă şi romană, vulcanul Etna era sediul zeului-fierar Hefaistos (Vulcanos) care producea scântei lovind cu ciocanul. Legenda spune că filozoful Empedocle ar fi sărit în craterul acestuia acum 2500 de ani. În urma sa nu ar fi rămas decât încălţările sale de fier, pe care vulcanul le-a „scuipat” ulterior. Eu nu am întâlnit nici un ”Zeu” și nu am fost nici pe ”Lună”, dar gigantul vulcan, înfricoşător uneori, dar imposibil de ignorat, merită vizitat cel puţin o dată în viaţă. Îţi oferă o experiență uimitoare şi o privelişte deosebită, când eşti acolo sus, deasupra norilor. O să simţi ”activitatea” şi vibraţia acestui vulcan în sentimentele tale şi în amintiriile care o să le ai ulterior! Te asigur că acele amintiri rămân vii.

 

 

Castelul Teleki, la doar 17 km de Tîrgu Mureș!

photography, romania, travel

Este când îmi place să spun că prima dată trebuie să-ţi cunoşti ţara şi apoi să cunoşti lumea. Este un mesaj motivaţional şi este important să mergi în fiecare loc din ţară asta, să-l vizitezi, să-l cunoşti, să-l explorezi. Şi uite că mi-am demonstrat ”singur” că nu îmi cunosc judeţul foarte bine şi argumentez de ce. Sau poate mi-au demostrat alţii (”Awake”) că nu îl cunosc aşa de bine. Am trecut pe lângă acest castel de sute de ori, şi nu exagerez deloc! Stau şi mă întreb acum, cum am reuşit să ratez aşa loc frumos şi deosebit până acum?! Dar într-o zi de duminică, am fost invitat în calitate de prieten şi Travel Blogger, de organizatorii festivalului Awake, ca să cunoaştem şi să ”descoperim” împreună acest loc minunat.

Eu ştiam pe cineva din oraganizatori, pe Horia, dar mi-am făcut încă două prietene. Pe Andreea( Andreea Travels ) şi Bogdana, care ne-au acompaniat pe tot parcursul turului. Vreau să le mulţumesc că s-au gândit şi la mine şi că m-au invitat. Eu am tot auzit că este un castel foarte frumos, cu o grădină în stil englezesc deosebită, dar datorită lor am descoperit castelul şi locaţia. Au fost mai mulţi invitaţi, aşa că până au venit ceilalţi, m-am relaxat şi am ascultat muzică pe ”canapeaua” din poză:

20170625_135942

şi am avut această privelişte în faţă:

IMG_20170628_082616_139

GOPR9749.JPG

Photo by Andreea Chelsoi

Castelul Teleki din Gornești  este un ansamblu arhitectonic construit de familia Teleki în localitatea Gornești, județul Mureș. Construcţia acestui castel a început în 1771 şi s-a finalizat în 1778 şi este construit în stil baroc. Aşa se zice că este „cel mai frumos castel din Ardeal” și „comoara Mureșului”, complexul se află la 17 km distanță (15 min) de Tîrgu Mureș, fiind construit în stil Grassalkovich, caracteristica lor principală fiind forma în U, cu cupola centrală înaltă deasupra sălii de recepţie.

Parcul( 6.5 ha) îşi datorează forma actuală de la începutului secolului XIX, şi în cursul anilor a fost îmbogăţit cu copaci rari , precum Gingko Biloba ( Înălţimea sa medie este de până la 30-40 de metri, dar poate ajunge până la 120 metri).

IMG_20170626_092026_746.jpg

Acest arbore cu o vechime extraordinară, existând pe pământ încă de pe vremea dinozaurilor – acum 350 milioane de ani în urmă. Este extrem de rezistent, fapt confirmat şi de faptul că este singurul supraviețuitor al bombei de la Hiroshima, în plus în anul următor, mugurii săi au pornit fără nici un fel de modificare genetică. Mai găsești și cedru de mlaştină, mesteceni, platani, stejari, etc. În şanţul de apărare s-a săpat un lac, cu o insulă în mijloc, pe care lângă un salcâm exista şi un adăpost pentru lebede.

DSC_0024

Photo by Andreea Chelsoi

În jurul lacului s-au aşezat statui pitice, groteşti, caricaturizând figuri ale revoluţiei franceze. O să vezi o mulţime de statui ale zeităţilor antice pe tot  întinsul parcului (Neptun, Pan, Venus ).

După câteva ore petrecute acolo şi după ce am termint turul locaţiei, am avut parte de o supriză, de un conte ”ghid”. A venit contele Kalman Teleki de ne-a prezentat castelul şi ne-a mai povestit despre  minunata grădină care înconjoară castelul. Am mai reţinut că ne-a zis că acest castel are 52 de camere şi 365 de ferestre, dar el nu le-a numărat. Şi că arborele Gingko Biloba  care se află în grădină, are o viaţă de 160-180 de ani. Oricum a fost o surpriză plăcută oferită de organizatorii Awake.

DSC_2096 (1)

Photo by Georgiana Tamba

Uite, îţi spun ceva interesant şi nu ştiu dacă ştiai această informaţie?!

Judeţul Mureş are cele mai multe castele din ţară, număr de un 26 de castele medievale sau moderne se răspândesc pe valea Mureşului. Din păcate multe dintre acestea au fost lăsate în paragină, nu s-a investit şi s-au deteriorat cu timpul, rămând doar ruinele. Castelul Teleki are noroc şi zic acest lucru pentru că arată foarte bine. Eu spun că aceste bogăţii trebuie promovate la adevărata lor valoare, restaurarea monumentelor istorice fiind vitală, nu numai pentru a salva de la distrugere o parte importantă a culturii noastre, ci şi pentru a valorifica acest tezaur în scop economic şi turistic. Din cauza aceasta mi-a plăcut mult locaţia şi mi-a plăcut pentru că eram în aer liber, în natură şi eu iubesc natura, iar castelul este superb!

20170625_154855.jpg

20170625_155102.jpg

20170625_155209

O să mă întorc aici în 1-3 Septembrie, pentru că aici o să aibă loc un festival nou în judeţul Mureş, AWAKE  (awakefestival.ro ).  Acele câteva ore petrecute acolo cu aceşti oameni frumoşi, m-au relaxat. A fost o linişte apăsătoare, o linişte care anunţă ceva frumos, că o să se întâmple acolo ( line-up-ul complet). Eu nu am mai fost la festivale în ultimii ani, pentru că am făcut o pauză şi această pauză a luat sfârşit. Cam aşa a fost ziua mea, pun aici link-ul de la vlog ca să te uiţi ( A DAY AT THE CASTLE ). În Septembrie o să ascult muzică bună şi o să mă distrez şi o să dansez cât mă ţin picioarele!

Vote my articles-link!